Un loc spectaculos se construiește în România. Valoarea investiției se ridică la 140.000.000 de euro, iar o mulțime de persoane vor fi cu siguranță încântate.
„Cel mai frumos loc de pe pământ” va fi chiar un mare stadion din Timișoara. Această construcție era așteptată de multă vreme, iar în curând, planurile ar putea să prindă contur.
Unde se construiește „cel mai frumos loc de pe pământ”
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, este cel care a dat vestea cea bună. Potrivit acestuia, se construiește o arenă modernă la Timișoară, cu o capacitate de 32.000 de locuri.
Arena va fi situată chiar peste vechiul stadion, ”Dan Păltinişanu”, care a fost demolat. Iar Alfred Simonis a numit construcția în valoare de aproximativ 140 de milioane de euro ca fiind „cel mai frumos loc de pe pământ”.
De menționat e faptul că odată ce va fi gata, stadionul va fi al doilea ca mărime din România, după Arena Națională. Iar bănățenii așteaptă cu nerăbdare ca noul proiect să fie dus la bun sfârșit, spune Marian Iancu, fost patron la Poli Timișoara.
Marian Iancu, despre noul stadion din Timișoara
Totodată, el e de părere că în momentul în care noua arenă va fi gata, fanii de la Poli Timișoara vor fi cu adevărat încântați și vor fi prezenți la meciurile care vor avea loc. De asemenea, Marian Iancu ia în calcul și momentul în care tribunele vor fi pline în totalitate.
”L-au dărâmat (n.r.- stadionul vechi). Este un proiect clar, un proiect major. Peste 4 ani va fi unul dintre cele mai importante din fotbalul românesc, stadion de 32.000 de locuri, al doilea al țării, care va fi vândut (n.r.- sold-out) pe 10 ani de acum încolo! Banii jos! Se va da din generație în generație. Va fi full la fiecare meci, ca în Occident.
Eu, dacă merg în Europa și opresc la un semafor, în orice oraș mare din Europa, sigur mă salută un bănățean. Ăia de acolo, toți, vor veni la meciuri. Și familiile lor. Toți abia așteptă stadionul. Nici nu vă închipuiți ce este în Banat în legătură cu Poli Timișoara”, a declarat Marian Iancu, la emisiunea Digi Sport Matinal.
Încă un stadion în Timișoara în 2026
Iar aceasta nu este singura noutate pentru Timișoara. În același oraș se mai construiește încă un stadion, care își va deschide porțile în 2026. Este vorba despre stadionul „Eroii Timișoarei”.
Construcția a început deja să prindă contur, iar conform informațiilor publicate de vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, lucrările sunt în grafic. Asta înseamnă, deci, că totul va fi finalizat în luna iunie a anului viitor.
Spre deosebire de stadionul despre care vorbeam anterior, „Eroii Timișoarei” va fi ceva mai mic. Mai exact, acesta va avea o capacitate de 10.101 de locuri. În acest caz, construcția arenei se ridică la 23 de milioane de euro, deși în primă fază se vorbea despre o investiție de 17 milioane de euro.
sursa aici