mie. ian. 21st, 2026

Președintele Trump vrea un armistițiu permanent în Ucraina, nu unul de trei zile. Este reacția Casei Albe, după decretul Kremlinului, privind încetarea focului timp de 72 de ore săptămâna viitoare.

La rândul lor, ucrainenii se tem că la mijloc este doar o stratagemă a Rusiei pentru a domoli frustrarea americanilor.

În cazul armistițiului de Paște, Kievul a acuzat Rusia de sute de încălcări ale încetării focului.

Armistițiul unilateral declarat de Kremlin ar urma să intre în vigoare săptămâna viitoare, la miezul nopții de 7 spre 8 mai. Va expira după 72 de ore, la miezul nopții dintre 10 și 11 mai. Pe 9 mai, Moscova va găzdui lideri străini, între care, președintele chinez Xi Jinping, premierul slovac Robert Fico si președintele sârb Aleksandr Vucic, pentru sărbători fastuoase care celebrează victoria sovietică asupra Germaniei naziste.

Anunţul a fost întâmpinat cu neîncredere la Kiev şi cu uşoară iritare la Washington.

Karoline Leavitt, secretar de presă al Casei Albe: „Trump este din ce în ce mai frustrat de liderii ambelor țări. El vrea să vadă o încetare permanentă a focului. Din câte înțeleg, Vladimir Putin a oferit un armistițiu temporar. Președintele a declarat limpede că dorește mai întâi o încetare permanentă a focului pentru a opri vărsarea de sânge”.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Este încă o încercare de manipulare. Din anumite motive, toată lumea trebuie să aștepte armistițiul pana pe 8 mai doar ca să-i asigure lui Putin liniște la paradă. Noi prețuim viețile omenești, nu paradele. Iar armistițiul n-ar trebui să dureze trei zile, doar pentru ca apoi să reînceapă crimele. Armistițiul trebuie să fie imediat, total și necondiționat, măcar pentru 30 de zile. Asta ar fi o fundație bună pentru o diplomație reală”.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *