mie. dec. 17th, 2025

Un grav accident s-a produs luni după-amiaza în zona viaductului Bahna pe DN 6. Un microbuz a plonjat în apele Dunării, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Potrivit primelor informaţii, incidentul rutier a avut loc cu puţin timp înainte de ora 16:00, iar la aceste momente, scafandri din Dolj şi Caraş şi un elicopter se află în zona în care a plonjat microbuzul.

Raed Arafat a declarat la Antena 3 CNN că situația e în dinamică, datele pe care le oferă pot să se schimbe în orice moment.

”Din ce știm, a fost un accident rutier – a ricoșat un microbuz în apa dunării. Microbuzul e complet sub apă, nu știm câte persoane sunt în microbuz. Au fost mobilizați pompierii din Mehedinți dar un elicopter care se afla la Drobeta a fost redirecționat la Caraș să aducă scafandrii și au plecat și de la ISO Dolj. Totodată, echipa medicală care era pe elicopter la Drobeta, a fost preluată de o ambulanță de la ISU și e acum pe drum către acolo în cazul în care va fi nevoie de ei să fie prezenți acolo cu echipamente cu tot, plus, bineînțeles cine intervine din județ”, a spus șeful DSU.

Acesta a spus că au ajuns și pompierii de la Mehedinți cu barca la fața locului, dar ”aici va fi nevoie de scafandrii fiind vorba de Dunăre, apă foarte tulbure, deci va trebui o echipă de scafandri completă care să facă operațiunile de căutare-salvare”. 

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că la fața locului au fost trimise de la nivelul ISU Mehedinți 3 echipaje de stingere, 1 descarcerare, 1 container MULTIRISC, 1 ambulanță SMURD, 1 ambarcațiune. De asemenea, în sprijin acționează un echipaj specializat, format din cinci scafandri din cadrul ISU Caraș-Severin.

Ştire în curs de actualizare.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *