Izvoarele din judeţul Arad, unele cu apă minerală carbogazoasă, sunt tot mai căutate, mai ales în weekend, când oamenii stau la cozi în faţa fântânilor amenajate să-şi facă stocuri pentru toată săptămâna, evitând astfel să mai cumpere apă îmbuteliată.
În judeţul Arad sunt în monitorizarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) 50 de fântâni publice din mediul rural, conform informaţiilor transmise de instituţie la solicitarea Agerpres. Acestea sunt monitorizate prin rotaţie în fiecare an, însă şi primăriile au obligaţia de a face cel puţin un set de analize anual.
Potrivit DSP, în 2024 au fost declarate sigure pentru consumul de apă doar 16 fântâni publice din cele 50 testate, la restul fiind depăşiţi unii parametri, fie cei care indică încărcătura bacteriană, fie cei care arată concentraţiile unor substanţe chimice dăunătoare.
Totuşi, conform DSP, cele mai cunoscute surse de aprovizionare din mediul rural, cum sunt fântânile Şiria şi Mocrea, au o apă sigură pentru consum. În mediul urban, cele mai cunoscute fântâni publice sunt la Lipova şi Chişineu-Criş, acestea fiind testate de autorităţile locale, care garantează că apa este bună pentru consum.
Locuitorii din municipiul Arad au două surse mai apropiate pentru aprovizionare cu apă de izvor. Prima este o fântână amenajată în centrul localităţii Şiria, aflată la aproximativ 25 de kilometri, iar a doua este la Lipova, la circa 30 de kilometri.
sursa aici