vin. iul. 18th, 2025

Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii “Acces Direct”, a împlinit ieri 43 de ani. Vedeta Antena Stars a avut parte de o aniversare atipică. Deși trebuia să se serbeze în capitala Franței alături de soț și de cei 3 copii, planul a fost dat peste cap de problemele de sănătate cu care fiul ei, Vladimir, s-a confruntat, totul culminând cu o operație. În prezent, băiatul se recuperează și urmează un regim strict. În aceste condiții, sărbătorita a vrut să marcheze aniversarea ei acasă, alături de cei dragi, fiind bucuroasă că toți ai ei sunt bine, după cum ne-a povestit într-un interviu exclusiv CANCAN.RO.

Mirela Vaida se bucură de o familie frumoasă și de o carieră de succes în televiziune. De departe, cele mai mari realizări ale vedetei TV sunt cei trei copii, mai ales că a pierdut două sarcini până la 32 de ani, evenimente care i-au produs suferințe cumplite.

Mirela Vaida: “Eram foarte entuziasmați că vom merge pentru prima dată cu copiii la Paris și ne făcusem planuri mari”
CANCAN.RO: Cum a fost anul acesta de ziua ta?

Mirela Vaida: Anul acesta, ziua mea a fost foarte atipică. Am avut planuri foarte mari, dar a trebuit să renunțăm la absolut orice, deoarece o apendicită acută ne-a dat peste cap și a trebuit să ajungem cu Vladimir la urgențe și să-l și operăm, chiar săptămâna aceasta, care precede ziua mea de naștere. Aveam planificată o escapadă în cinci, la Paris, am cumpărat și bilete, am ales și hotelul la care să stăm, eram foarte entuziasmați că vom merge pentru prima dată cu copiii la Paris și ne făcusem planuri mari, dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Așa că, anul acesta, am stat acasă doar noi, nu am ieșit nicăieri, nici la restaurant, nici în oraș, tocmai pentru că Vladimir nu are voie să mănânce decât supă și iaurt, nu are voie să facă efort sau să stea prea mult în picioare. Deci am stat noi lângă el și cred că e cel mai bine așa: în liniștea noastră, în liniștea casei, în pijamale, în hăinuțe comode. Ne-am simțit bine și ne-am bucurat unii de alții.

Mirela Vaida: „Bucuria ar fi să plecăm mai des împreună, chiar și pentru două zile”

CANCAN.RO: Care a fost cea mai tare surpriză/cadou, de-a lungul anilor, cu care soțul te-a surprins?

Mirela Vaida: Nu pot să-ți spun de un cadou anume cu care soțul m-a surprins, dar, în general, mie îmi plac călătoriile. Adică, dacă îmi spune că a luat bilete și, diseară, după emisiune, vine să mă ia și, de acolo, plecăm direct la aeroport și mergem în Spania sau Portugalia, sau într-o destinație cu iz de soare, sunt cea mai fericită. Acestea sunt cele mai frumoase cadouri, cele pe neașteptate. În rest, de lucruri materiale nu pot spune că mă bucur neapărat, pentru că nu-mi trebuie mai mult decât am.

Am mai avut, într-un an, o petrecere surpriză cu o grămadă de prieteni și colegi. Cred că atunci când am împlinit 30 de ani s-a întâmplat. Ne și permiteam, eram tineri, căsătoriți de câțiva anișori, nu aveam copii, deci ne permiteam să facem party-uri surpriză toată noaptea. Acum, nu ne mai dorim la fel, ne dorim să mergem în călătorii cu copiii. Nu mai putem pleca nicăieri fără ei, pentru că mi se pare că pierdem și noi, și ei, pentru că nu suntem împreună. Nu mai am nevoie de vacanțe fără copii, chiar ne simțim bine împreună, toți cinci. Bucuria ar fi să plecăm mai des împreună, chiar și pentru două zile.

Mirela Vaida: “Sunt o femeie foarte bine cu mine însămi, liniștită, împăcată, am tot ce-mi trebuie”

CANCAN.RO: De-a lungul timpului ai avut parte de vreun prag psihologic când ai schimbat prefixul?

Mirela Vaida: Am avut un prag psihologic la 30 de ani, culmea. Acum, la 40 de ani, n-a mai fost așa, pentru că n-am mai fost singură. La 40 de ani îi aveam pe toți trei, care mă așteptau cu brațele lor mici să mă pupe când vin acasă, cu flori. Mi-au umplut și casa, și inima, și sufletul, și tot. La 40 de ani mă simt împlinită. La 30 de ani, cred că, neavând copii, încercând să am și neputând atunci, eram puțin dărâmată că schimb prefixul. Eram și la început de carieră, cu toate eram la început. Aveam vise mari și, probabil, mă simțeam neîmplinită. Acum, la 40 de ani, nu am mai simțit schimbarea prefixului și uite că am țmplinit 43 de ani. Mie mi se par mulți când îi scriu, dar eu nu-i simt.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *