Andrei Rațiu (26 de ani) a deschis scorul cu o reușită superbă în meciul Rayo Vallecano – Sevilla, încheiat 1-1, în etapa a 26-a din La Liga.
Andrei Rațiu a deschis scorul în minutul 55, cu un șut de la aproximativ 20 de metri. Mingea s-a dus direct în vinclu.
Dezvăluirea făcută despre Andrei Rațiu, a doua zi după golul cu Sevilla: ”Să nu piardă trenul”
După ce a marcat cu Sevilla și a apărut informația că Andrei Rațiu ar fi tot mai aproape de Barcelona, Andrei Cristea a dezvăluit impresia celor de la Villarreal, fosta echipă a fundașului dreapta.
”Submarinul galben” se mândrește că l-a avut în cadrul academiei pe fundașul lateral român. Villarreal are în continuare 50% păstrat dintr-un viitor transfer al lui Andrei Rațiu.
”Este un gol atipic unui fundaș și de aia cota lui e foarte mare. L-a luat Barcelona, nu? Sunt doar zvonuri? Echipa asta e cam mică pentru el. În vară este obligatoriu să schimbe. Să nu piardă trenul.
Eu am fost la un curs la Villarreal, printre care erau Dani Parejo și Pepe Reina. Vorbeau de filosofia lor, că au vândut jucători de 100 de milioane de euro. 10% sunt obligați să bage în academie.
Este ceva incredibil. Au vândut într-un an de 100 de milioane, pe Chukwueze la Milan și încă doi jucători. Au băgat 10 milioane în academie, dar mândria lor este că Rațiu a crescut la Villarreal. Vorbeau foarte frumos de Rațiu”, a spus Andrei Cristea, la Digi Sport Matinal
Ce a scris presa din Spania despre golul lui Andrei Rațiu
”CE GOLAZO AL LUI RAȚIU. Faza a început cu o recuperare a lui Garcia, care i-a pasat lui Andrei Rațiu, iar fundașul lateral a reușit un șut spectaculos cu dreptul, care a intrat în poartă”, a scris Marca.
”Golazo al lui Rațiu. A apărut în centru și a marcat. Spectaculos!”, a notat și As.com.
”Uitați-vă ce a putut face Rațiu! Un atac construit de Rayo ajunge la Rațiu, care a șutat de la distanță direct în vinclu. Ce gol nebun reușit de român”, a scris Mundo Deportivo.
sursa aici