Sabrina a mers la locul unde Andrei Perneș și-a pierdut viața Andrei Perneș a murit miercuri, 19 februarie 2025, în urma unui accident rutier grav petrecut într-o localitate din Cluj. Conform concluziilor autorităților, tânărul care a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, ar fi avut și alte preocupări în timpul condusului. Ad Unmute „Din cercetările preliminare a reieșit faptul că un bărbat de 28 de ani, din localitatea Florești, în timp ce conducea un autovehicul dinspre Dej înspre Gherla, pe fondul altor preocupări de natură de a-i distrage atenția, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile. Din nefericire, personalul medical prezent la fața locului a constatat decesul acestuia”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Sabrina și Andrei Perneș s-au cunoscut în show-ul matrimonial „Mireasa”, sezonul 5. Cu toate că mariajul lor nu a durat decât câteva luni, cei doi au avut o relație intensă. Iar moartea fulgerătoare a lui Andrei a devastat-o pe tânără.
Sabrina a fost prezentă la înmormântarea lui Andrei Perneș sâmbătă, iar recent a fost în locul unde s-a întâmplat cumplitul accident, în localitatea Bunești, din Cluj, pentru a aprinde o lumânare. Tânăra a postat pe Instagram o fotografie alb-negru cu locul unde fostul ei soț și-a găsit sfârșitul, acolo aflându-se mai multe candele aprinse.
sursa aici