Donald Trump se simte „deranjat și iritat” de liderul ucrainean, a spus consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă.
Zelenski trebuie să „își tempereze” criticile la adresa Statelor Unite și să semneze acordul pentru metale rare – a transmis același oficial american.
Președintele ucrainean a discutat la Kiev cu emisarul special de peste Ocean, Keith Kellog. „A fost un pas în direcția corectă”, a precizat liderul țării vecine.
Între timp, vicepreședintele american, JD Vance, a adus din nou în discuție alegerile anulate din România.
JD Vance, vicepreședintele SUA: „Ceea ce am încercat să le transmit prietenilor noștri europeni și cred că sunt prietenii noștri, știu că și președintele Trump crede asta, că prietenia se bazează pe valori comune. Nu împărășești aceleași valori dacă trimiți oameni la închisoare pentru că spun că ar trebui să închidem granițele. Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, și asta s-a întâmplat în România”.
Pe scena celei mai mari conferințe a republicanilor din Statele Unite, vicepreședintele american și-a reluat criticile la adresa liderilor europeni, așa cum a făcut-o în weekend, la Munchen. În timpul discursului, JD Vance a ținut să justifice și discuțiile lui Donald Trump cu Vladimir Putin.
”Președintele Trump este evident foarte frustrat”
JD Vance, vicepreședintele SUA: ”Ce îl face pe președintele Trump să fie un negociator atât de eficient, lucru pe care l-am văzut în privat, este faptul că nu dă nimic la o parte de pe masa negocierilor. Desigur, asta face să explodeze capetele în presa americană, pentru că ei spun: „de ce vorbiți cu Rusia?”. Ei bine, cum aveai de gând să pui capăt războiului dacă nu vorbești cu Rusia? Trebuie să vorbești cu toți cei implicați în lupte dacă vrei cu adevărat să închei conflictul și știu că președintele vrea asta”.
sursa aici