Vicepreşedintele american J. D. Vance a sugerat joi că administraţia preşedintelui Donald Trump ar putea reconsidera prezenţa militară americană în Germania dacă această ţară îngrădeşte libertatea de exprimare, potrivit Politico.eu, informează Agerpres. „Întreaga apărare a Germaniei este subvenţionată de contribuabilul american. Sunt mii şi mii de soldaţi americani în Germania astăzi. Credeţi că contribuabilul american va accepta asta dacă în Germania eşti aruncat în închisoare doar pentru postarea unui tweet? Evident, nu va accepta”, a spus Vance într-un interviu la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (Conservative Political Action Conference – CPAC). El şi-a continuat astfel criticile la adresa liderilor europeni formulate vinerea trecută la Conferinţa de Securitate de la Munchen, unde a estimat că, mai mult decât vreo ameninţare din partea Rusiei sau a Chinei, Europa este ameninţată „din interior” de migraţia ilegală, de cenzură, îngrădirea libertăţii de exprimare şi subminarea valorilor democratice, criticând în special „cordonul sanitar” care împiedică în Germania partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AFD) să acceadă la guvernare şi anularea alegerilor prezidenţiale din România decisă „pe baza unor suspiciuni şubrede ale unei agenţii de informaţii” şi în urma unor „enorme presiuni” externe. În interviul dat joi la CPAC, J. D. Vance a acuzat guvernele occidentale că, în timpul administraţiei preşedintelui Joe Biden, au impus o cultură a cenzurii comparabilă cu cea a statelor autoritare.
sursa aici