mar. mai 13th, 2025

Simona Halep revine la Australian Open! Sportiva a primit un wild card pentru faza calificărilor. Ce alte jucătoare din România vor evolua la primul Grand Slam al anului.

Simona Halep a primit o veste uriașă în dimineața zilei de 18 decembrie. Fostul loc 1 mondial va reveni la un Grand Slam după o perioadă lungă. Sportiva noastră a primit un wild card de la organizatorii turneului Australian Open.

Simona Halep revine la Australian Open! Prima reacție a sportivei

După ce a revenit în circuitul mondial, Simonei nu i s-a acordat niciun wild card la turneele de Grand Slam. Ea a primit câteva invitații la turnee de 1000 și 250 de puncte, însă acum va avea șansa de a reveni în Australia, acolo unde este extrem de iubită.

Ea nu va juca direct pe tabloul principal. Wildcardul primit este pentru calificări. Astfel, Simona va trebui să câștige 3 meciuri pentru a se califica.

Dublă câștigătoare de Grand Slam, Halep a oferit o primă reacție după aflarea veștii că va participa la Australian Open. Ea s-a declarat foarte fericită că va avea din nou șansa să joace la Melbourne, acolo unde, acum câțiva ani, ajungea până în marea finală.

„Gândul de a reveni în Australia după trei ani este extrem de emoționant și sunt foarte recunoscătoare organizatorilor turneului pentru șansa acordată. Am muncit din greu pentru a mă pregăti de noul sezon.

Australian Open mi-a oferit unele dintre cele mai frumoase momente din carieră, așa că abia aștept să revin la Melbourne și să joc în fața fanilor australieni”, a declarat Simona Halep, așa cum se arată pe site-ul celor de la Australian Open.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *