mie. apr. 30th, 2025

Beatrice Mahler, fost manager al Institutului Marius Nasta din București, a criticat, marţi, lipsa de informare și pregătire în spitalele din România pentru „Boala X”, o afecțiune respiratorie identificată în Congo și care a provocat deja 71 de decese. Mahler subliniază că, deși simptomele inițiale seamănă cu gripa, boala evoluează rapid spre anemie severă și necesită transfuzii de sânge. „Alexandru Rafila are alte priorități, sigur nu sănătatea publică”, spune ea, subliniind că Ministerul Sănătăţii este cel care ar trebui să informeze populaţia în acest sens. 

„BOALA X -Nu este un joc şi nici o glumă, este o boală pe care lumea medicală internaţională o priveşte cu mare atenţie.

Până acum ştim că se transmite prin aer. Simptomele seamănă în primele zile cu gripa. Adică: febră, dureri de cap, tuse, dificultăţi de respiraţie.

Ulterior apare anemia severă, care necesită transfuzii de sânge. Până în prezent sunt declarate 71 de decese dintr-un număr total mai mic de 500 de cazuri.

 Congo, căci acolo a apărut boala X, a cerut ajutor internaţional pentru pacienţi, dar şi pentru a identifica cine produce boala”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Beatrice Mahler.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *