Tenisul masculin e zguduit de un nou scandal de dopaj. Liderul ATP, Jannik Sinner a fost depistat pozitiv. Cum a reacționat Nick Kyrgios.
Vestea că Jannik Sinner a fost depistat dopat și a scăpat fără suspendare a zguduit lumea tenisului mondial. Actualul lider din circuitul ATP a fost testat pozitiv de două ori cu clostebol, însă ITIA a decis să nu îl sancționeze.
Jannik Sinner, găsit pozitiv la un test anti-doping
Decizia pare, la prima vedere, una cel puțin ciudată. Sinner și-a recunoscut greșeala. Italianului i-a fost administrat un gel pe corp pentru a trata o accidentare, însă substanța care conținea clostebol a intrat în sânge printr-o leziune cutanată.
ITIA a transmis un comunicat în care a menționat că sportivul a ingerat această substanță fără intenție înainte de turneul de la Indian Wells. Acestuia i-au fost retrase punctele acumulate la acea competiție și a trebuit să returneze banii, mai exact 300 de mii de euro.
Nick Kyrgios, nemilos cu Jannik Sinner
Reacțiile din lumea tenisului nu au întârziat să apară. Nick Kyrgios, unul dintre cei mai atipici jucători din istorie, este de părere că Jannik Sinner a scăpat mult prea ușor. Australianul a postat un mesaj pe contul său personal de social media, în care a transmis că italianul trebuie să fie suspendat.
„Ridicol – fie că a fost accidental sau planificat. Ai fost testat de două ori cu o substanță interzisă (steroizi)… ar trebui să fii suspendat pentru 2 ani. Performanța ta a fost îmbunătățită. Crema de masaj… Mda, mișto”, a scris Kyrgios pe X.
Australianul a continuat în secțiunea de comentarii. El a mai notat: „De ce au luat bani de premii și puncte de la Indian Wells? Deci, el a făcut ceva greșit sau nu? Pentru că ei au spus că a picat două teste”.
Italianul poate acum participa fără nicio problemă la ultimul Grand Slam al anului. Jannik Sinner speră să facă o figură frumoasă la US Open și să obțină o nouă victorie istorică pentru tenisul italian, după cea din ianuarie de la Australian Open.
ITIA, nedreptate pentru Simona Halep?
Simona Halep a avut parte de o experiență similară, însă ea nu a scăpat de suspendare. În 2022, constănțeanca a fost depistată pozitiv cu roxadustat, iar ITIA a fost mult mai drastică. Pedeapsa inițială a fost de 4 ani, însă după atacul de la TAS, românca a revenit mult mai repede.
Simona Halep a postat un mesaj interesant pe social media, care ar putea avea legătură cu felul în care cei de la ITIA au tratat cele două cazuri. Ea a postat un citat de-al lui Nicolae Iorga: „Cine ți-a făcut o nedreptate nu rămâne cu datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși”.
sursa aici