Traian Băsescu a postat în urmă cu puțin timp doar două cuvinte pe pagina sa de socializare Facebook, iar urmarea a fost una total neașteptată. Nici cei mai urmăriți influenceri nu reușesc această performanță într-un timp atât de scurt.
Vineri dimineață, Traian Băsescu și-a surprins admiratorii de pe Facebook cu două postări identice, în care a scris doar „Bună ziua!”. La scurt timp, una dintre postări a fost ștearsă, însă cea care a rămas a adunat mii de reacții și sute de comentarii în doar o oră. Fostul președinte nu mai publicase nimic pe Facebook de la sfârșitul anului 2022.
Prima postare a fost publicată în jurul orei 9:45, iar câteva minute mai târziu, pe contul său a apărut un mesaj identic.
Ce a postat Traian Băsescu pe Facebook?
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este o persoană admirată de români. Este urmărit de 500.000 de persoane pe Facebook, iar postările pe care acesta le pune au mare succes. În această dimineață, Traian Băsescu a reușit o performanță uriașă, care i-ar face invidioși chiar și pe cei mai în vogă influenceri. Cu doar două cuvinte, fostul șef al statului a reușit să strângă peste 2500 de like-uri în mai puțin de două ore. El a postat pe Facebook doar mesajul „Buna ziua”, iar românii au reacționat imediat. Sute de comentarii și distribuiri a avut simpla postare.
„Să trăiți bine! Îmi pare rău că nu mai aveți puterea de a mai duce încă un mandat de președinte, pentru a pune țara asta pe drumul cel bun”
„Așteptăm să vă anunțați candidatura domn’ președinte!”
„Ziua bună, dle președinte, numai bine!”
„Bună ziua, domnule Președinte! Suntem aici și vă urmărim cu drag!”
„E deja mai mult decat a spus Klaus in ultimii doi ani!”
„Puțini s-au prins că e vorba de o ironie la adresa lui Iohannis și Ciucă, prezenți (ca niște figuri de ceară) la Ziua Marinei”
„Să trăiți mai multi ani decât Iliescu!”
„Bună ziua! Faceți prezența?”
„Bună dimineața! Cel mai bun președinte!”
sursa aici