Lamine Yamal, puștiul Barcelonei care a impresionat și la EURO 2024, a trecut prin clipe de coșmar.
Tatăl fotbalistului, Mounir Nasraoui, a fost înjunghiat într-o parcare din cartierul Rocafonda, acolo unde a copilărit starul Barcelonei.
Reacția tatălui lui Lamine Yamal după ce a fost înjunghiat
Medicii au reușit să îl stabilizeze, iar acum a oferit o primă reacție după acest incident nefericit.
”Vă mulțumesc tuturor pentru încurajări. Sunt mai bine acum. O îmbrățișare mare pentru toată lumea”, a transmis Mounir Nasraoui pe rețelele sociale.
Alături de acest mesaj, tatăl starului de la EURO 2024, a adăugat și niște versuri ale cântărețului Morad, un mesaj direct către agresorii săi: ”Acum ați venit la mine, lașilor, vor să îmi păteze numele și nu știu cum să mă prindă, nu știu cum să mă lovească. Am văzut multe morți în cartier de care nimeni nu își amintește”.
Tatăl lui Lamine Yamal a fost stropit cu apă în cartierul Rocafonda în timp ce își plimba câinele. Bărbatul a intrat într-un conflict cu câțiva indivizi, însă totul părea a se fi rezolvat după intervenția unui echipaj de poliție.
Ulterior, mai mulți indivizi l-au așteptat pe tatăl lui Lamine Yamal și l-au înjunghiat de mai multe ori într-o parcare. În urma incidentului, trei persoane au fost arestate și a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
sursa aici