vin. oct. 4th, 2024

Dr. Radu Țincu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă a arătat, la Antena 3 CNN, că în dosarul întocmit de procurori pentru omor după decesul unui pacient la spitalul Sf. Pantelimon nu există opinia unui specialist ATI.

El a mai opinat că, după intervenția asistentelor asupra dozajelor de noradrenalină administrate în salon, este îndoielnic că se mai poate stabili o relație de cauzalitate între decesul pacientului și acțiunile doctorițelor arestate preventiv.

“Trebuie să mai spunem un lucru: sunt absolut de acord că există un raport medico-legal, însă în acest moment la acest dosar nu există nicio expertiză tehnică a unui expert în Terapie Intensivă. Eu am înțeles faptul că cei de la Medicină Legală pot emite păreri despre orice tip de patologie. Însă dacă ar fi avut anumite suspiciuni, cred că cei de la IML ar fi trebuit să solicite părerea unui medic de Terapie Intensivă sau a mai multor medici, pentru a se pune de acord cu privire la efectele noradrenalinei (…)

Evident că atunci când decizi să oprești noradrenalina sau s-o înlocuiești cu alt vasopresor, este tocmai pentru că ai înregistrat anumite efecte adverse. Dacă (decesul) a fost provocat, conform referatului procurorilor, de scăderea dozei de noradrenalină – și înțeleg că s-au introdus, de către personal mediu, fiole de noradrenalină în perfuzii – putem să mai avem încredere că această cauzalitate este determinată doar de această scădere a noradrenalinei?

De unde știu eu cu exactitate dozele pe care asistentele le-au introdus sau dacă au introdus dozele corecte, dacă s-au administrat într-un ritm corect aceste substanțe? Deci, sunt foarte multe lucruri care încep să devină neclare în momentul în care acceptăm că acolo era un act medical realizat, oarecum, fără niciun fel de discernământ (…) Eu cred că asistenții medicali ar trebui să își cunoască foarte bine responsabilitățile și limitele de competență și trebuie să își respecte atribuțiile de asistent medical.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *