Cu doar câteva ore înainte de meciul dintre FCSB și Sparta Praga, Gigi Becali (66 de ani), a anunțat care e strategia echipei pe care o patronează.
Omul de afaceri spune că are mare încredere în formația sa și că trupa cehă nu are mari șanse, mai ales după prestația avută în tur.
Gigi Becali dezvăluie planul pe care îl are FCSB pentru partida cu Sparta Praga
Astfel, Miculescu și Popa nu vor fi amândoi în primul 11, pentru că bucureștenii se gândesc și la schimbări.
“În mod normal nu au cum să ne bată, nu au intrat în careul nostru. Nu au nici posesie, joc combinativ, cum să ne bată. Maccabi avea calitatea paselor, dar nu i-am lăsat noi, ăștia nu pot. Ca talent, ca jucători valoroși Maccabi e peste. Ăia încercau combinații, ceva, ăștia nu pot.
Normal este să intrăm repede să le dăm repede golul, să ne facem meciul ușor. Este o echipă sub valoarea CFR, Rapid sau Craiova. Cu CFR, cu Craiova, cu Rapid, nu aveam curaj să intru așa, dar cu cehii putem.
Nu putem juca cu Miculescu și Popa, chiar dacă mi-a plăcut de Miculescu în stânga. Dar este posibil să avem nevoie de un atacant pe finalul partidei, după minutul 65, și nu am avea soluții. Așa mi-au zis și m-au convins, o să intre Miculescu în atac. Eu ascult dacă au argumente, nu dictez.
Acum mi-au spus că este momentul să intre și Ștefănescu, să se remarce, a dat și gol, nici nu avem mari soluții. Mai e și Baeten care va juca și el, va intra, nu este marcator, dar poate ajuta, are 90 de minute în picioare”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Cum ar putea arăta primul 11 al FCSB-ului în partida cu Sparta Praga:
- FCSB: Târnovanu – Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Șut, Lixandru, Olaru – Ștefănescu, Miculescu, Băluță
sursa aici