vin. oct. 4th, 2024

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, spune că nu a primit încă banii de la Al Gharafa pentru transferul lui Florinel Coman, motivul invocat de arabi fiind că niște hackeri ar fi reușit să îi păcălească, iar banii, peste 5 milioane de euro, au ajuns în niște conturi din Vietnam.

Într-o intervenție telefonică la Digi Sport, Gigi Becali a dezvăluit că arabii ar fi fost păcăliți de hackeri și ar fi trimis banii pentru transfer într-un cont greșit. Patronul FCSB a făcut deja plângere la FIFA pentru a obține 6,25 de milioane de euro, cu tot cu penalizarea pentru întârzierea plății.

„Problema e că n-am primit banii pe Coman. Ei zic că au dat banii. Că au fost păcăliți și au trimis banii în Vietnam. Așa mi-au zis. Noi le-am trimis contul nostru. Ei spun că noi le-am trimis factura, dar niște hackeri au spart mail-urile și ne-au trimis alt număr de cont.

E bine pentru noi, pentru că acum luăm 6 milioane. Nu ne interesează pe noi, noi trebuia să primim banii pe data de 31. Scrie în contract, e clauză penală. Am făcut memoriu la FIFA de ieri. Ce ne interesează pe noi ancheta lor? În momentul de față trebuie să primim 6,25 milioane, din care primește Gică la Farul 120.000 de euro.”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Acesta a spus că povestea arabilor ar putea fi „vrăjeală” și că a mai avut probleme cu ei cu plata banilor pentru transferul lui Claudiu Keșereu.

„Ei acum trebuie să-mi dea un milion în plus. Am vorbit la FIFA. Am mai avut probleme cu ei, la Keșeru”, a mai spus Becali.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *