Pacienții de 80 – 90 de ani nu aveau nicio șansă să fie menținuți în viață, scriu procurorii în referatul privind ororile de la Spitalul Sf. Pantelimon. În stenogramele existente la dosar sunt redate discuțiile în care asistentele povesteau despre cele două doctorițe care decideau care pacienți trebuie să trăiască și care nu.
Una dintre martore le-a spus procurorilor că de când lucrează ca asistentă în cadrul secției ATI, “a observat că doctorița M.M. obișnuiește să reducă cantitatea de noradrenalină administrată pacienților care sunt în vârstă (peste 80-90 de ani) și staționari de o perioadă în medie de peste 60 de zile în secția ATI, ținuți în viață doar de aparate.”
“Inculpata M.M. obișnuiește să facă acest lucru în momentele în care secția este plină, și având în vedere că noradrenalină ajută la menținerea vieții pacientului, reducând cantitatea, se provoacă decesul, eliberând astfel paturi pentru pacienți ce așteaptă transferul pe secția ATI.
Martora a arătat că acest lucru îl face doar inculpata M.M., această practică fiind cunoscută de aproximativ tot personalul medical (asistente, infirmiere, brancardieri), însă nu crede că este un aspect cunoscut de către ceilalți doctori”, se arată în referatul procurorilor.
În dosarul cu probe adunate de anchetatori sunt surprinse și discuții între asistente despre moartea pacienților.
S. C.: Vineri am făcut ședință și a venit C. aia și mi-a zis că gata, a început să facă curat în saloane, că s-a eliberat un salon. Și zic: Cum s-a eliberat un salon?
V. E.: Adică au murit toți, au murit toți pacienții. (neinteligibil) UPU, au venit alții.
S. C.: Păi cum naiba au murit ăia așa?
V. E.: Păi nu știm, că cică M. și M. opresc (neinteligibil).
S. C.: Ce-au făcut?
V. E.: Mi-au zis asistentele că opresc suportul vasopresor.
S. C. :Noradrenalina.
V. E. : Da, o opresc, da!
S. C. : Doamne Ferește!
V. E. : Cică M. și M..
S. C. : Astea doctorițe!
V. E.: Da, da da.
S. C.: Doamne ferește! Nu sunt sănătoase la cap!
V. E.: Mda și asistentele au zis că ele nu mai suportă chestia asta chiar deloc.
S. C. : Doamne Ferește, așa ceva
Reacția doctoriței la audieri
La audieri, doctorița M. M. nu a dat declarații și s-a prevalat de dreptul la tăcere. Cealaltă doctorită acuzată, P. M. a negat comiterea faptei precizând că nu a scăzut rata de administrare a substanței noradrenalină în cazul unui pacient şi nici nu cunoaşte ca altcineva să fi scăzut rata de la 20 ml/h la 1 ml/h.
Procurorii scriu în referat că doctorița M.M. se pregătea “de curățenie” în telefon ca să scape.
“Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatei M. M. a fost descoperit un prospect al substanţei noradrenalină (intitulat „Noradrenalină tartrat Hypericum 2mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă”), precum şi două înscrisuri olografe în care sunt menţionaţi o mare parte din pacienţii decedaţi în perioada de început a lunii aprilie (perioadă care a stat la baza formulării sesizării în cauză), asistenţii care au fost repartizaţi pe saloanele ATI din aceeaşi perioadă, precum şi menţiunea „curăţenie în telefon”, documente care conduc la concluzia că inculpata îşi pregătea apărarea şi îşi propunea să şteargă probe din telefon, dorind să îngreuneze desfăşurarea urmăririi penale. Cu privire la aceste înscrisuri inculpata a precizat că îi aparţin şi că au fost întocmite de ea (aspect consemnat în procesul-verbal de percheziţie domiciliară)”, se arată în referat.
sursa aici