Exercițiul la sol al Sabrinei Voinea de la Jocurile Olimpice din Franța va fi reanalizat de specialiști. Totul i s-ar datora Nadiei Comăneci, după ce a trimis, marți dimineață, mai multe solicitări președintelui Federației Internaționale de Gimnastică.
Decizie după ce Sabrina Voinea a pierdut medalia de bronz la JO 2024
Fosta gimnastă Camelia Voinea, mama şi antrenoarea Sabrinei Maneca-Voinea, a transmis azi că intenţionează să conteste la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia arbitrelor din finala de la sol de luni, prin care fiica sa a pierdut medalia de bronz.
ADVERTISING
„Bineînţeles, vrem să mergem şi la TAS, şi la Protecţia copilului, la tot ce înseamnă dreptate, pentru că este un copil care a fost nedreptăţit. O să ajung şi la psiholog, pentru că nu mi se pare normal să dai într-un copil de 17 ani care doreşte să aducă României şi gimnasticii româneşti rezultate şi să muncească pentru România şi să nu fie răsplătită ca atare.
Eu am peste 100 de imagini în telefon, prin care vom demonstra că nu avea de ce să îşi ia penalizarea asta de 0,1. Şi aceeaşi anchetă au făcut-o şi americanii. Mihai Covaliu şi Nadia Comăneci sunt alături de noi şi le mulţumesc pentru ajutor, pentru că sunt alături de sportul românesc, sunt nişte oameni demni.
Aseară am crezut că nu avem şanse să recuperăm medalia, dar dimineaţă am început să sper, pentru că s-a făcut expertiză la NBC şi peste tot. Probabil că şi COSR va face plângere către TAS, nu stăm, ne dorim ca această medalie să revină României, pentru că acolo este locul ei, la gâtul Sabrinei. Cu acea zecime este clar că acea medalie ar fi revenit Sabrinei”, a transmis Camelia Voinea.
Nadia Comăneci a intervenit pentru tânăra gimnastă
Potrivit Euronews, exercițiul la sol al Sabrinei Voinea de la Olimpiada din Paris va fi reanalizat de specialiști. Decizia vine după ce Nadia Comăneci a trimis, marți dimineață, mai multe solicitări Federației Internaționale de Gimnastică.
sursa aici