mie. sept. 18th, 2024

Marocanul Soufiani Rahimi a marcat cinci goluri la turneul olimpic, ajutându-și echipa să urce între primele patru echipe ale competiției.
Turneul olimpic de fotbal a adunat la start numeroase vedete ale fotbalului, în frunte cu cei patru campioni mondiali deplasați la Paris de Argentina. Franța și Spania au și ele fotbaliști cu nume în lot.

Rahimi a câștigat Cupa Campionilor Asiei cu Al Ain

Adevărata vedetă a competiției este însă un marocan, care a marcat de cinci ori în patru meciuri. Soufiani Rahimi este golgheterul competiției și a înscris măcar un gol în fiecare meci jucat.

Rahimi joacă în Emirate, la Al Ain și este una dintre excepțiile de vârstă admise fiecărei echipe. El are 28 de ani și zece selecții la prima echipă a Marocului. N-a prins lotul pentru CM 2022, unde naționala sa a terminat pe locul 4.

Atacantul african a avut însă un sezon 2023-2024 excelent. A câștigat Liga Campionilor Asiei, cu Al Ain, fiind cel mai bun om al finalei cu japonezii de la Yokohama Marinos. Cota sa de piață este de opt milioane de euro.

El își va putea îmbunătăți palmaresul în semifinale, unde Marocul are însă o misiune infernală. Întâlnește Spania, care a surclasat Japonia cu 3-0, două goluri fiind marcate de Fermin Lopez.

Mijlocașul Barcelonei și Alex Baena, de la Villareal, cel mai bun pasator din Primera Division, sunt singurii campioni europeni chemați la naționala olimpică. Spania îi mai are însă în echipă pe Cubarsi (Barcelona), Eric Garcia (Girona), Sergio Gomez (Manchester City) sau Abel Ruiz (Braga).

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *