mie. sept. 18th, 2024

Andreea Esca a tras și ea un semnal de alarmă, după ce David Popovici s-a plâns de bazinele din România. Prezentatoarea TV, într-o postare pe rețelele de socializare, a spus că bazinul unde a înotat când avea 6 ani, adică prin 1980, se află în paragină, în prezent. 

Andreea Esca își aduce aminte cu plăcere de copilările, de când avea 6 ani și înota. După școală, în fiecare zi, mergea la antrenament. „Pentru că David Popovici a redeschis acest subiect care este o rană deschisă, de zeci de ani, pentru mulți dintre noi, aș vrea să vă spun o poveste, acum, că m-am mai calmat. La aproape jumătate de secol de la povestea mea, copiii din gâscă din imagine sunt toți bine. Diferența e că bazinul (căruia s-a schimbat numele în Lia Manoliu) de la interior stă închis de 6 ani ani, după ce, în paragină în care se afla, a mai înotat și un șobolan pe culoarul favoriților.

În baia din vestiar, ultima dată când am trecut pe acolo, dușurile erau smulse din pereți, iar cele care existau erau practic niște țevi fără cap. Despre toalete nu doresc să povestesc, că poate citiți la masă postarea mea. Cei de la sărituri în apă nu mai au în ce sări, și exersează pe niște saltele, că s-a închis și acest bazin, iar despre bazinul de afară … v-a povestit campionul nostru olimpic”, a scris Andreea Esca, pe Facebook. 

“De ce este batjocorită cea mai veche și importanță baza de natație?”

„Multă vreme am suferit teribil, am pus întrebări când am auzit că cineva ar dori să lase tot să se prăbușească, special, pentru a construi niște blocuri acolo, dar pentru că nu am adunat date care să confirme zvonul, nu îl consider o informație. Apoi, mi-am întrebat colegii și prietenii care au rămas în domeniu, de ce este batjocorită în acest fel, cea mai veche și importanță baza de natație? Adică, dacă tot nu construiești, de ce nu întreții ceva ce aveai deja? Nu știu nici ei. Nu înțeleg nici ei. De zeci de ani.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *