lun. apr. 28th, 2025

David Popovici s-a calificat marți seara în finala probei de 100 de m liber. El s-a clasat pe poziția a doua în seria sa cu un timp de 47,66 și are al cincilea timp, astfel că va fi în finală de miercuri.

Finala este programată, miercuri, de la ora 23.39.

„Au fost foarte OK semifinalele, şi, cel mai important lucru pe care îl aveam de făcut, adică să mă calific, a fost realizat. Nu am cum să intru fără trac în finala de mâine. Ieri am avut trac, a fost o finală foarte încordată. Toţi eram extrem de agitaţi şi blocaţi în căpăţânile noastre, sunt sigur de asta. Se vede pe faţa lor, se vede la ţarc, se vede pe faţa mea, sunt sigur. Nu suntem invincibili, însă cel care se apropie cel mai mult de a fi invincibil câştigă în ziua aia”, a spus Popovici, transmite Agerpres.

El a afirmat că după aurul olimpic obţinut luni în proba de 200 m liber, a adormit foarte greu şi că va încerca să se odihnească cât de bine poate înaintea finalei de 100 m.

„După seara de ieri am adormit foarte greu. Oricum, m-am culcat târziu, pentru că am avut foarte multe chestii de făcut, masaj, masa pe care am luat-o târziu, test antidoping, dar m-am odihnit cât de bine am putut. Şi astăzi o să mă odihnesc la fel cât de bine pot şi mâine e ultima cursă de la concursul ăsta. Cine ştie, poate rup. Oricum o să dau tot ce am mai bun şi tocmai de asta nu am cum să fiu dezamăgit dacă nu îmi iese aşa cum poate mă aşteptam eu în capul meu”, a adăugat campionul olimpic.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *