joi. dec. 12th, 2024

Gică Popescu (56 de ani) a povestit în cadrul podcastului iAM Ștucan care erau condițiile pe care a trebuit să le suporte la închisoare, dar și care este unul dintre momentele care îl bântuie chiar și acum, după zece ani.

În anul 2014, Gică Popescu a fost condamnat la 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare în ”Dosarul Transferurilor”. Jucătorul Generației de Aur a petrecut în spatele gratiilor 1 an și 8 luni, timp în care a fost coleg de celulă cu Mihai Stoica (59 de ani).

Invitat la podcastul iAM Ștucan, fostul jucător al Barcelonei a spus care este unul dintre momentele pe care nu și le poate scoate din minte, dar și cum este Mihai Stoica drept coleg de cameră.

Gică Popescu: ”Îmi vine în cap prima zi după arestare”

Gică Popescu: Știi ce se întâmplă? De fiecare dată când afară este întunecat, este încețoșat, și stă să plouă și bate puțin vântul, când ies afară, în primele două secunde îmi vine în cap prima zi după arestare. Adică am fost, seara ne-am dus acolo și a doua zi dimineața te duci să te plimbi. Întotdeauna îmi vine momentul ăla în cap, întotdeauna când se întâmplă… Era frig, era 4 martie și era totul încețoșat așa și stătea să plouă și bătea vântul. De fiecare dată când este timpul ăsta îmi vine momentul ală în cap.

”Am avut șansa să stau cu MM”

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *