Locul din România supranumit litoralul de la munte. Zona e plină de atracții turistice, însă nu mulți știu de acest loc. Turiștii vin de ani buni aici pentru a se relaxa.
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Nu mulți știu de existența lui
În România există numeroase locuri interesante, mai mult sau mai puțin cunoscute, cu peisaje superbe. Un astfel de loc este cel supranumit “litoralul de la munte”
Este vorba despre Lacul Cinciș, aflat la 10 kilometri de municipiul Hunedoara, una dintre cele mai vizitate destinații turistice din partea de vest a țării. Inițial, lacul a fost amenajat, în anii ’60, pentru aprovizionarea cu apă a municipiului, dar și a combinatului siderurgic.
De-a lungul timpului, lucrurile s-au schimbat, iar Lacul Cinciș a ajuns să fie o zonă de agrement pentru hunedoreni. Aceștia își petreceau aici timpul liber și veneau cu cortul pe malul apei.
Cu toate acestea, amenajarea Lacului Cinciș a dus și la efecte negative, precum dispariția mai multor sate arhaice. Baia Craiului, Cinciș și Cerna au dispărut, iar Mosoru și Tătăuș s-au depopulat.
Zona s-a dezvoltat, din punct de vedere turistic, după 1990. Au fost construite case de vacanță, campinguri și pensiuni pe țărmul stâng al lacului.
sursa aici