Un bărbat a constatat după o lună că o roșie cumpărată de la magazin nu numai că nu s-a degradat în tot acest timp, dar nu s-a descompus nici măcar după încă o săptămână în care a fost pusă la macerat în compost, într-un bazin special amenajat.
Un bărbat a povestit pe un grup de Facebook al agricultorilor o întâmplare despre care spune că l-a șocat, pur și simplu, scrie Agrointel.
Omul a prezentat o roșie pe care a cumpărat-o acum mai bine de o lună de zile din magazin și care, după atâta timp, nu numai că nu s-a stricat sau măcar alterat, dar a rămas intactă și după ce a pus-o încă o săptămână la macerat, pentru compost, într-un bazin special, plin cu bacterii și ciuperci, în care toate celelalte fructe și legume s-au descompus normal.
”Roșie cumpărată de mai bine de-o lună și de-o săptămână am pus-o la macerat. Nu știu ce bagă în ele, dar piersicile mele se strică în 3-4 zile după recoltare. Controale se fac doar în piețe pentru a beli micul producător, iar în hypermarketuri se fac doar controale de fațadă. P.S. În bazin se află cam toate ciupercile și bacteriile care trebuiau de mult să descompună roșia, când colo roșia omoară cam tot ce se află în bazin”, a scris bărbatul șocat de descoperire.
”În ziua de azi, roșiile țin mai mult decât lada”
Postarea sa a avut parte de zeci de comentarii, în care unii spuneau că ar fi vorba despre un soi special de roșie, făcut pentru a rezista cât mai mult timp posibil în magazine, în timp ce majoritatea observă că roșiile în general sunt atât de stropite cu chimicale încât pot rezista și cu anii, fără a avea modificări majore. ”În ziua de azi, roșiile țin mai mult decât lada”, a comentat un utilizator.
sursa aici