lun. iun. 17th, 2024

ANM a emis avertizări cod portocaliu și cod galben de vreme severă în România.

Update 10:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări meteo cod galben și cod portocaliu, valabile zilele următoare, atât de caniculă cât și de furtuni severe.

Cod galben de furtuni severe

Potrivit avertizării cod galben, astăzi, între orele 12:00 și 23:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei și cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va  manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Cod galben de caniculă

Un cod galben de caniculă a fost emis și pentru ziua de miercuri, între orele 10:00 și 21:00. 

În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi  ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 30 și 35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.

Codul portocaliu de caniculă rămâne în vigoare

Un cod portocaliu de caniculă pentru Bucureşti şi alte 16 judeţe a fost emis de ANM. De asemenea, este în vigoare şi un cod galben de caniculă, valabil pentru alte judeţe.

Codul portocaliu va afecta Capitala şi judeţele Tulcea şi Constanţa (parţial) şi Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt şi Dolj (integral).

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 12 iunie, ora 10:00, în zonele vizate de avertizarea meteorologilor se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral va fi Cod galben de caniculă. 

În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. 

Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade. 

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *