Marcel Ciolacu a declarat la Slatina că „foarte curând” va fi promovată o hotărâre de guvern privind construcţia unui nou stadion în municipiu, în prezent proiectul fiind în lucru la Compania Naţională de Investiţii şi Ministerul Dezvoltării.
Întrebat de jurnalişti dacă proiectul a fost blocat la solicitarea PNL până după alegerile locale, premierul PSD a arătat că au avut prioritate proiectele ce au vizat stadioane în oraşe mai mari, cu puternice şcoli de fotbal.
„Lăsaţi-mă să vă fac o surpriză – şi nu dumneavoastră, ci slătinenilor şi colegilor mei (…) Erau Piteştiul, Constanţa şi cu Timişoara care au venit toate trei în acelaşi calup şi au fost la indicatori înainte prevăzuţi şi prinşi şi acum urmează primăriile reşedinţă, municipiile reşedinţă de judeţ care nu au aceeaşi anvergură ca şi… Ăsta este adevărul, că trebuie să recunoaştem, Slatina sau Buzăul nu au anvergura Constanţei, Timişoarei în acest domeniu. (…) Dar, cu adevărat, trebuie să ai şi priorităţi. Nu trebuie să iei decizii, ştiu că pentru dumneavoastră e ceva personal, eu sunt prim-ministru şi am un membru al Guvernului aici şi noi trebuie să abordăm, având totuşi nişte priorităţi demonstrate. Am demonstrat, să fim corecţi, nu pot, acum au fost prioritare Constanţa. Piteştiul şi cu Timişoara. Urmează Slatina”, a explicat premierul.
Stadionul din Slatina va avea 10.000 de locuri și costă 400 de milioane de lei
Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a susţinut vineri că o hotărâre de guvern vizând proiectul Stadionului Municipal 1 Mai Slatina ar fi fost blocată la solicitarea candidatului PNL la primărie, Mario De Mezzo.
În luna martie, Consiliul Local Slatina a aprobat planul de amplasament şi indicatorii pentru un nou stadion în municipiu, în acelaşi Complex 1 Mai în care se află şi actualul stadion, ce urmează a fi demolat. Noul stadion va avea 10.000 de locuri şi valoarea proiectului este de 400 milioane lei. Proiectul ar urma să fie realizat prin Compania Naţională de Investiţii.
sursa aici