vin. oct. 11th, 2024

O companie de asigurări a plătit anul trecut o despăgubire record de peste 500.000 de euro pentru o locuință afectată de un incendiu, în baza unei polițe de asigurare facultativă, arată datele UNSAR.

O companie membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a achitat, anul trecut, în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţă, o despăgubire de peste 2,5 milioane de lei (514.000 de euro), cea mai mare valoare înregistrată în ultimii cinci ani, se arată într-un comunicat de presă al UNSAR.

Această despăgubire este de două ori mai mare decât cea achitată în anul 2022, respectiv de patru ori peste cuantumul consemnat în 2021.

Conform analizei efectuate la nivelul asociaţiei, suma a fost achitată pentru acoperirea prejudiciilor generate de producerea unui incendiu.

“Incendiul este riscul care îi îngrijorează cel mai mult pe români, iar nivelul despăgubirilor creşte într-un mod alarmant de la un an la altul. Astfel, este important să nu mai amânăm decizia de a ne asigura complet locuinţa, pentru binele nostru şi al familiilor noastre”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR, în comunicatul citat.

Potrivit documentului, în România, riscul de incendiu este acoperit de asigurările facultative emise pentru locuinţele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD.

Astfel, poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, şi pot acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *