lun. sept. 16th, 2024

A apărut acordul încheiat de Vlad Pascu cu procurorii, prin care şoferul drogat îşi recunoaşte vina pentru uciderea Robertei şi a lui Sebastian, în tragedia de la 2 Mai.

Potrivit documentului, beizadeaua drogată este de acord cu toate faptele de care este acuzată de către anchetatori. Este vorba despre un document care, practic, îi reduce o parte semnificativă din pedeapsă lui Vlad Pascu.

Prin semnarea acestui document, respectiv recunoașterea faptelor, Vlad Pascu își asumă tot ceea ce au scris procurorii de la Mangalia în rechizitoriu și, de asemenea, solicită ca judecata să se desfășoare doar în baza probelor adunate de procurori și a înscrisurilor depuse pe timpul urmăririi penale de către părțile din dosar. 

Procurorii nu au cerut schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor, așa cum au solicitat părțile din acest dosar, respectiv victimele și părinții celor doi tineri uciși. 

Astfel, practic, Vlad Pascu ar putea să obțină o pedeapsă destul de mică, lucru care îi revoltă, evident, pe părinții celor doi tineri uciși în accidentul de la 2 Mai, având în vedere că ei au solicitat de mai multe ori schimbarea încadrării juridice și, implicit, ca Vlad Pascu să obțină o pedeapsă mai mare.

“Recunosc, în mod expres şi în totalitate, faptele reţinute în sarcina mea”, spune Vlad Pascu, potrivit libertatea.ro.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *