sâm. apr. 13th, 2024

Sute de taximetriști ies să protesteze în Piața Constituției din București, solicitând o serie de modificări legislative legate de transportul în regim de taxi şi transportul alternativ.

Taximetriștii sunt hotărâți să blocheze, timp de trei zile, centrul Capitale.

Oamenii cer mai multe modificări legislative privind transportul în regim de taxi și transportul alternativ. 

Astăzi, sunt așteptați 800 de taximetriști în Piața Constituției, fiind vorba despre un protest autorizat până în jurul orei 16:00.

„Revendicările noastre sunt clare. Acestea se referă la emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență care să modifice OG nr.49.

Guvernul cunoaște revendicările noastre și dorim ca acestea să se concretizeze într-o ordonanță de urgență.

Sperăm ca domnul prim-ministru să-și facă timp astăzi,  pentru 30 de minute, să discute cu noi”, a spus un taximetrist prezent la protest. 

Principalele revendicări ale taximetriştilor sunt:

  • limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, cât şi asigurarea unei predictibilităţi economice pe acest segment de piaţă;
  • eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani;
  • interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului;
  • eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare;
  • respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *