sâm. apr. 20th, 2024

Adi Popa (35 de ani), triplu campion al României cu FCSB, a fost invitat, azi, la GSP Live, și a povestit, în premieră, detalii despre plecarea lui Mirel Rădoi (42) de pe banca roș-albaștrilor, produsă în toamna anului 2015.

Rădoi a fost antrenorul celor de la FCSB în perioada iulie – noiembrie 2015, ultimul meci la cârma echipei fiind un FCSB – Astra 0-1.

Mirel Rădoi, antrenor la FCSB » Imagini din 2015

Mirel Rădoi, antrenor la FCSB în 2015
Mirel Rădoi, antrenor la FCSB în 2015
Mirel Rădoi, antrenor la FCSB în 2015

Piesă de bază în trupa lui Rădoi, Adi Popa a dezvăluit că fostul selecționer a vrut să părăsească echipa înaintea eșecului cu Astra, deranjat de unele declarații ale patronului Gigi Becali:

„Mirel a prins cea mai tulbure perioadă la FCSB. Plecaserăm din Ghencea, ne antrenam ba la Domnești, ba la Mogoșoaia, jucam la Giurgiu, la Cluj, la Pitești…

Noi chiar am fost încântați când a venit, știam că o să «taie și spânzure» și că nu se va băga prea mult Gigi Becali peste el. La returul cu Rosenborg, pe lângă prima de la club, ne-a promis și el una. Numai să întoarcem rezultatul”, a declarat Popa, la GSP Live.

„Stăteam în ploaie, la geamul mașinii lui”

„În ziua în care a plecat… E o poveste care nu s-a mai spus, o spun în premieră. El a vrut să plece, nu mai știu meciul… Era supărat pe nea Gigi, declarase ceva… Și voia să plece. Iar eu, Stanciu și Chipciu stăteam în ploaie, la geamul mașinii lui, și îi ziceam: «Mirel, te rugăm, nu pleca!»”.

Apoi, l-am sunat pe patron să-i zicem: «Nea Gigi, Mirel vrea să plece, vine la Palat să-și dea demisia. Să nu o acceptați! Noi îl vrem antrenor, nu e vina lui pentru rezultate, e vina noastră, a jucătorilor, noi am fost pe teren»”, a mai dezvăluit „Motoreta”, la GSP Live.

Rădoi s-a răzgândit, pe moment, în privința demisiei. Despărțirea s-a produs, în cele din urmă, câteva etape mai târziu: „A mai rămas un meci sau două și a plecat. Nouă chiar ne-a părut rău că nu a reușit. A fost foarte apropiat de noi, îl simțeam ca pe unul dintre noi. Se băga la «5 cu 2», nu greșea mai deloc. Cred că ne ajuta și mai mult dacă era antrenor-jucător”.

Mirel Rădoi se consuma foarte mult la FCSB. Cât am lucrat cu el, era omul care dădea 100% la orice antrenament, la orice meci. Cum a fost ca jucător, așa e și ca antrenor. A fost și prima lui experiență ca tehnician… Chiar îmi pare rău că nu am avut rezultate și nu a stat mai mult!

– Adi Popa, fost mijlocaș FCSB

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *