Simona Halep a revenit în România după audierile de la TAS. Românca este în așteptarea verdictului, iar americanii au anunțat când va veni acesta.
Verdictul TAS, așteptat la finalul lui martie
Audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep s-au încheiat, iar jurnaliștii americani au anunțat când va da TAS verdictul.
”Simona Halep și-ar dori să fie din nou aptă să joace până la Jocurile Olimpice de la Paris, dar totul depinde de verdictul pe care îl va da TAS. Conform unor zvonuri venite cu doar câteva minute în urmă din partea unor oameni din cadrul TAS, verdictul final ar trebui să ajungă între finalul lunii martie și începutul lui aprilie”, a scris Tennis World USA.
Simona Halep a revenit în România după audierile la TAS. Scoasă din sărite de jurnaliști
În cursul zilei de sâmbătă, 10 februarie, Simona Halep a revenit în România după audierile la TAS, de la Lausanne, privind cazul de dopaj. Dubla campioană de Grand Slam a fost surprinsă pe aeroportul Henri-Coandă de către reporteri.
“V-am promis că o să vorbim după ce vine rezultatul. Vă rog frumos să înțelegeți”, a fost scurta reacție a Simonei Halep în fața jurnaliștilor. Ulterior, fostul lider WTA, alături de fratele său, Nicolae, s-au urcat într-o mașină și au plecat în grabă.
„Simo” a fost extrem de iritată de atitudinea jurnaliștilor care au încercat să obțină o reacție din partea fostului lider WTA. Reporterii s-au ținut „scai” de Halep, detaliu care a făcut-o pe jucătoarea de tenis să răbufnească.
„Stați încet că nu se întâmplă nimic. E necesară toată nebunia asta așa?”, a fost reacția Simona Halep. VEZI VIDEO AICI.


acum 14 ore
ITIA a cerut la TAS majorarea suspendării pentru Simona Halep
După ce a depus apel, Simona Halep a fost audiată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) în cazul de dopaj în urma căruia a fost suspendată 4 ani din tenis. În ultima sa cale de atac, fostul lider WTA luptă pentru anularea sau micșorarea suspendării.
În schimb, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), partea „acuzatoare”, ar fi cerut o mărire a suspendării pentru Simona Halep. Avocații și experții ITIA au susținut în fața judecătorilor că Simona Halep ar fi consumat în mod intenționat substanța interzisă roxadustat, conform Pro TV.
La Tribunalul independent Sport Resolutions, ITIA a cerut o suspendare de 6 ani pentru Simona Halep. De asemenea, partea „acuzatoare” a cerut la Londra anularea premiilor câștigate de Simona Halep în perioada 8 martie 2022 – 7 octombrie 2022.
sursa aici