mie. apr. 30th, 2025

Polițiștii din Satu Mare anunțau în urmă cu trei zile că au în curtea fostei Întreprinderi de Prelucrare a Lemnului din Satu Mare a fost găsită o femeie moartă.

S-a dovedit că victima avea 20 de ani și dispăruse de patru zile de acasă. Era din Medieșu Aurit și familia spune că se lupta cu depresia, pe care nu putea să o învingă. A fost găsită moartă în jurul orei 17:00 de un trecător care a chemat imediat polițiștii. Martorii spun că fata avea ochii deschiși atunci când a fost găsită.

O tânără s-a sinucis în Satu Mare, pentru că era deprimată

Cadavrula fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, unde medicii vor stabili cu exactitate în urma autopsiei care a fost cauza morții. Cu toate acestea, conform primelor ipoteze, cel mai probabil tânăra s-a sinucis. Ar fi ales să facă asta aruncându-se de pe o clădire înaltă din interiorul acelei fabrici.

Mama tinerei nu poate să creadă că a rămas fără copil și a postat un mesaj lacrimogen pe rețelele de socializare. ”Dragul meu copil nu am putut să-mi iau rămas bun de la tine. Mi-ai lăsat un gol imens în inimă ca mamă.

Dumnezeu să te primească în împărăția Lui. Te iubesc foarte mult draga mea fată, golul ce mi l-ai lăsat în inima mea o să-l am pe viață, conform Antena 3. Eu ți-am fost și mamă și tată, cu mine ai ținut legătura dintre părinți tăi în ultimul an! Îmi pare rău ca nu am să vin la înmormântare din cauza tatălui tău!

Dar te am aici în inimă toată viața mea, dragă mea fetiță. Somn lin spre cer puiuțu lui mama”, a transmis mama fetei pe Facebook. Pentru că pe corpul fetei nu s-au găsit urme de violență oamenii legii nu au suspiciuni de omor.

O femeie a fost ucisă în Baia Mare de soțul sinucigaș

Așadar, principala și singura variantă luată în calcul momentan este cea de suicid. Anchetatorii spun că mai multe lucruri care aparțineau fetei, cum ar fi geaca sa și niște bani au fost găsite pe acoperișul clădirii, iar lângă corpul victimei era doar un telefon. Așadar, cel mai probabil tânăra Georgiana a decis să-și pună capăt zilelor, pentru că nu mai putea să îndure toate greutățile vieții după 20 de ani de viață.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *