Furtuna Frederico va fi una dintre cele mai puternice furtuni care lovește bazinul Mării Negre.
Furtuna Frederico este una dintre cele mai puternice furtuni care ajunge în bazinul Mării Negre. Meteorologii din Bulgaria estimează rafale de peste 120 – 150 km/h și valuri care vor trece de 8 metri înălțime.
Va fi afectat transportul naval și aerian din Bulgaria și Turcia (posibile zboruri anulate sau deviate din Istanbul).
În sud-est vor fi rafale de peste 80 – 90 km/orã. Sunt avertizări de cod portocaliu în Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina în vecinătatea Mării Negre.
Furtuna Frederico loveşte cu forţa unui uragan în Franţa
Furtuna Frederico a făcut prăpăd în Franţa. 3.500 de clădiri au rămas fără curent din cauza copacilor căzuţi peste liniile electrice.
Pe stradă, oamenii au avut nevoie de sprijin pentru a nu fi aruncaţi la pământ. În oraşul Clermont-Ferrand, patru oameni au fost răniţi după ce geamurile tramvaiului în care se aflau au fost sparte de resturi luate de vânt.
sursa aici