Alexandru, bărbatul din Bucureşti acuzat că i-a dat foc mătușii lui pentru o moștenire, și-a recunoscut fapta și a explicat motivul pentru care a recurs la acest gest extrem.
Explicația bărbatului a fost însă una halucinantă, fiind convins că a fost îndreptățit să o bată cu bestialitate pe femeie, după care să îi dea foc.
Luni, 6 noiembrie 2023, un telefon la numărul de urgențe 112 anunța faptul că o femeie a fost incendiată de vie pe scara unui bloc din Drumul Taberei.
Polițiștii ajunși la fața locului au observat că femeia încă mai ardea în zona picioarelor, așa că au adus imediat un extinctor cu care au stins flăcările. Din păcate, pentru femeie era mult prea târziu. Deja murise în urma arsurilor groaznice pe care le suferise.
Câteva ore mai târziu a fost prins și criminalul. Alexandru, nepotul femeii, un tânăr de 33 de ani. Când a fost găsit, acesta se plimba, fără țintă, în zona blocului unde locuia alături de mama și de fratele lui mai mic.
Dus la audieri, Alexandru nu a recunoscu nimic la început. În ciuda faptului că imaginile surprinse de camerele de supraveghere erau clare, iar bărbatul mirosea a benzină și era ars pe picioare. A susținut tot timpul că în imagini este o altă persoană care îi seamănă.
sursa aici