Preşedintele Ucrainei este astăzi în România, în prima sa vizită oficială de la izbucnirea războiului. Volodimir Zelenski se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu dar şi cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Alfred Simonis şi Nicolae Ciucă.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că el și omologul său ucrainean au decis să demareze „procesul pentru a ridica relația dintre România și Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic”.
„Mă bucur să îl primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe Președintele Ucrainei, domnul Volodimir Zelenski. Această vizită are un caracter istoric pentru relația bilaterală și transmite un mesaj puternic privind angajamentul nostru constructiv. Ne dorim o relație bilaterală bazată pe încredere și valori comune, cu o viziune pe termen lung, și axată pe generarea de proiecte concrete în beneficiul cetățenilor noștri și al întregii regiuni. De aceea, am decis astăzi împreună să începem concret procesul pentru a ridica relația dintre România și Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic”, a declarat Iohannis.
De asemenea, preşedintele României a mai susţinut:
– România este hotărâtă să continue sprijinul pentru Ucraina, inclusiv cel de tip militar, până la victoria împotriva Rusiei, eliberarea întregului teritoriu, tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați de crime și reconstrucția țării.
– Exprim deplina admirație pentru curajul și rezistența poporului ucrainean.
– Susținerea Ucrainei reprezintă un interes strategic al României.
– Susținem lupta pentru valorile fundamentale ale lumii în care trăim.
– Condamnăm atacurile Rusiei împotriva infrastructurii portuare din Ucraina. Acestea sunt crime de război și au efecte majore pentru securitatea alimentară globală.
sursa aici