mie. sept. 18th, 2024

Doi cetățeni germani s-au ales cu dosare penale după ce au ajuns din România în Ungaria.

Ei au trecut, pur și simplu, de barierele de la granița dintre cele două țări.

“Cei doi cetățeni germani erau în concediu și se deplasau cu bicicletele pe teritoriul României, ghidându-se după aplicațiile de pe telefoanele mobile.

Familiarizați cu spațiul de liberă circulație, ei au crezut că nu trebuie să prezinte pașapoartele la trecerea din România în Ungaria.

Tranzitul lor din România în Ungaria a fost surprins pe camerele de supraveghere din zona Punctului de Trecerea a Frontierei Petea, județul Satu Mare.

Polițiștii români i-au văzut pe cei doi germani depășind bariera de beton și bariera auto și au dat alarma.

Suspecții au fost reținuți de autoritățile din țara vecină. Pe numele lor au fost deschise dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei.

Cei doi și-au motivat comportamentul susținând că sunt obișnuiți să călătorească liber prin Europa și nu știau că România nu face parte din Spațiul Schengen”, a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Vasile Dale.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *