Andra și Cătălin Măruță au o casă la care multă lume doar poate visa și care este situată în Pipera, aproape de Zoo Băneasa. Potrivit specialiștilor imobiliari, locuința familiei Măruță ar valora aproximativ un milion de euro. Recent, fiica lor, Eva, a postat pe TikTok imagini cu superba vilă a familiei Măruță.
Familia Măruță formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz. Andra și Cătălin s-au cunoscut în 2005, iar trei ani mai târziu și-au oficializat relația. Cei doi s-au căsătorit la Târgu-Jiu, nunta lor fiind una de poveste. Cântăreața și prezentatorul TV au împreună 2 copii, pe Eva și David, care de-a lungul timpului au reușit să intre în grații publicului.
Familia Măruță se află în lumina reflectoarelor de ani buni, astfel că aceștia au reușit, după ani de muncă, să își cumpere casa mult visată. Andra și Cătălin, împreună cu cei doi copii, locuiesc într-o vilă care valorează aproximativ un milion de euro, potrivit specialiștilor imobiliari.
sursa aici