Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu. Însă o situație șocantă planează în jurul acestui caz. Unii dintre cei care s-au ocupat de dosarul Caracal au murit rând pe rând după ce „Monstrul din Caracal” i-a blestemat pentru că nu l-au slavat din închisoare.
Blestemele lui Gheorghe Dincă
Gheorghe Dincă a fost acuzat de crimă, viol și trafic de persoane, după dispariția Alexandrei Măceșanu (15 ani) și Luizei Melencu (19 ani), în anul 2019, și condamnat la 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă pe care o putea primi pentru că are peste 65 de ani. După aflarea sentinței, „Monstrul din Caracal” a lansat o serie de blesteme la adresa avocaților săi pemtru că nu au reușit să-l scoată din închisoare.
Dintre avocații pe care Gheorghe Dincă i-a avut din oficiu în timpul procesului, dar unul mai trăiește. Marian Voinea a murit, în 2022, din cauza unor posibile probleme cardiace, în timp ce judecătoarea Diana Cotoi s-a stins din viață la sfârșitul lunii aprilie, după ce se pensionase, la cerere, la finele lui martie. Carmen Obârșanu, l-a apărat și ea pe „Monstrul din Caracal”, dar spune că nu se teme de blestemele acestuia.
„Știu sigur că Dincă m-a blestemat pe mine, pe judecătoarea cazului, Diana Cotoi, și pe unul dintre avocații săi din oficiu, Marian Voinea. A aruncat vorbe grele peste noi și ne-a blestemat să murim în chinuri grele. Personal, nu cred în blesteme, dar doi dintre cei blestemați s-au stins deja”, a declarat Carmen Obârșanu, în urmă cu câteva zile, pentru Impact.ro.
„Va muri pe patul pușcăriei”
În plus, Carmen Obârșanu, cea care stă la Timișoara și care a făcut des naveta Craiova-Timișoara pe durata procesului, a mai sous că pe Gheorghe Dincă îl așteaptă un final foarte trist.
„Gheorghe Dincă va muri pe patul pușcăriei. Nu are niciun alt viitor, dacă se poate vorbi de vreun viitor în cazul său!”, a adăugat ea.
Judecătoarea Diana Cotoi avea o vechime în magistratură de peste 25 de ani. Printre cele mai cunoscute cazuri de care s-a ocupat au fost cele ale lui Gheorghe Dincă, cel al fiului lui Sile Cămătaru, dar și cel al lui „Bercea Mondialu”.
Marian Voinea, cel de-al patrulea avocat din oficiu al „Monstrului din Caracal”, s-a stins din viață la sfârșitul anului trecut din cauza problemelor cu inima, la fel ca și cazul judecătoarei Diana Cotoi. El a declarat de mai multe ori în timpul procesului că nu crede în sinceritatea declarațiilor lui Gheorghe Dincă, nici măcar în cele afirmate în sala de tribunal.
sursa aici