După ce a făcut anunțul participării sale în noul sezon al America Express 2024, Alexia Eram a împărtășit pe rețelele personale de socializare că se pregătește să pornească în această aventură alături de fratele ei. Cu toate acestea, cei doi au parte de o mulțime de emoții în legătură cu ceea ce îi așteaptă în cadrul competiției.
Alexia Eram are emoții înainte de participarea în America Express 2024
Influencerița a subliniat că se confruntă cu teama față de provocările pe care le va întâmpina în competiție, dar în același timp este extrem de fericită pentru oportunitatea de a participa într-un show de amploare. Ea a menționat că își dorește să nu își dezamăgească fanii, deoarece va fi autentică și sinceră în emisiune, fără prejudecăți și falsități.
„Plecăm la drum cu multe emoții și sentimente amestecate care ne copleșesc. Pe de o parte frică, nesiguranță și teamă de necunoscut, iar pe de altă parte fericiți că putem lua parte la un proiect atât de mare, că ne vom consolida și mai tare relația de frate&soră, că avem posibilitatea să experimentăm atât de multe lucruri, care sunt convinsă că ne vor ajuta în dezvoltarea noastră ulterioară”, a scris Alexia în postare.
Alexia a dezvăluit că atât ea cât și fratele ei vor încerca să ofere tot ce au mai bun în timpul competiției și vor lupta cât vor putea de mult. Ea a menționat că speră să nu dezamăgească pe nimeni și că va lasa publicul să o observe așa cum este cu bune și rele. În plus, Alexia Eram a anunțat că, deși va fi plecată, contul său personal de Instagram va rămâne activ, deoarece a pregătit o mulțime de conținut interesant pentru urmăritorii săi.
„Chiar dacă voi fi plecată, contul meu de Instagram va rămâne activ, pentru că v-am pregătit în avans o mulțime de lucruri. O să-mi fie dor de voi, dar știu că veți fi alături de mine și de fratele meu, și vă mulțumesc de acum, pentru toată susținerea❤️ @americaexpressromania”, a mai adăugat ea.
sursa aici