sâm. apr. 20th, 2024

După mai multe avertismente, care vor continua și mâine cu o grevă, profesorii sunt deciși să intre în grevă generală începând cu săptămâna viitoare. Aproape 80% dintre cadrele didactice sunt de acord cu greva generală. Însă trebuie să se respecte toți pașii legali, astfel că vor intra mai întâi în grevă de avertisment mâine. Legea prevede ca doar după 2 zile de grevă de avertisment să poată fi organizată o grevă generală. Impact.ro a stat de vorbă cu Laviniu Lăcustă, președintele USLIP (Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar), care spune că revendicările profesorilor au fost ignorate de prea mult timp și astfel s-a ajuns la această soluție extremă.

Grevă de avertisment urmată de o grevă generală

Miercuri, 17 mai, de la ora 11:00 la 13:00, va avea loc o grevă de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Toate cele trei mari sindicate din învățământ s-au alăturat acestui demers care are ca scop final condiții mai bune de salarizare pentru cadrele didactice. În caz că guvernanții vor ignora cererile profesorilor și de data aceasta începând din data de 22 mai 2023, în instituțiile și unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din învățământ, se va declanșa grevă generală.

„Revendicările noastre au fost ignorate prea mult timp, mâine vom intra în grevă de avertisment, așa cum prevede Legea Dialogului Social, pentru ca de luni să intrăm în grevă generală. Din tot ceea ce a spus ministrul Educației, Ligia Deca, eu am reținut un singur lucru, că salariile profesorilor ar trebui să crească cu cel puțin 60%. Nu doresc să fac comentarii politice, însă la protestul de săptămâna trecută au participat peste 18.000 de profesori, iar finalitatea acțiunii a lăsat de dorit. A fost cel mai mare protest din ultimii 15 ani.”, spune Laviniu Lăcustă.

„Crede cineva în asigurările pe care le dă un Guvern care se joacă de-a uite gaura de 20 de miliarde”
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală (FNS) „Alma Mater” sunt cele trei sindicate care au ca membrii mai mult de 80% din cadrele didactice din România. Din păcate politica de „strâns cureaua” anunțată de Coaliția de Guvernare a venit într-un moment nefast pentru o importantă categorie care și așa ducea lipsă de personal, fonduri sau infrastructură.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *