lun. iun. 17th, 2024

Achiziții în regim de urgență înainte de rotativă! după scandalul BMW-urilor pentru MAI, e rândul Ministerului Muncii să se doteze cu mașini noi. Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea, atrage atenția asupra faptului că ministrul Muncii, Marius Budăi, tocmai cumpără 60 de mașini, pe procedură de urgență. Asta în condițiile în care președintele PSD, Marcel Ciolacu, viitorul premier al României, a declarat că „e prima dată când statul strânge cureaua”, transmite USR.

„Se cumpără mașini în draci, repede, înainte să dea tot ei ordonanța că… nu se mai cumpără mașini”

Chiar ieri reprezentanții partidelor din Coaliţia de guvernare anunțau că este necesară o reducere la jumătate a numărului consilierilor din cabinetele demnitarilor din aparatul guvernamental. Aceștia au precizat că vor sprijini economia românească și au anunțat că în toate instituțiile publice vor fi cumpărate produse autohtone. Mașinile achiziționate de curând, în doar câteva săptămâni, sunt însă de proveniență străină.

„Ce se întâmplă acum în ministere e de tot râsul. Se cumpără mașini în draci, repede, înainte să dea tot ei ordonanța că… nu se mai cumpără mașini. Le-a ieșit o gaură de 20 de miliarde de lei la buget și dau o OUG de fațadă. E doar pentru trâmbițat. Prima dovadă, la mașini. Marius Budăi plânge de grija traiului greu al românilor, mai ales al seniorilor, deși refuză să le crească pensiile și minte că nu îl lasă PNRR”, arată Cristian Ghinea.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *