Robert Moscalu a fost eliminat de la Survivor România 2023. El a fost propus spre eliminare de către Krișan și a trebuit să plece acasă, pentru că a primit cele mai puține voturi din partea publicului. Cum a reacționat fostul războinic după ce a aflat că trebuie să părăsească insula din Republica Dominicană, aflați din paragrafele de mai jos.
Robert Moscalu, dat afară de la Survivor
Robert Moscalu a avut o reacție neașteptată după ce și-a auzit nunele rostit de Daniel Pavel. El a izbucnit în plâns, la fel cum a făcut și Andreea Moromete.
Tânăra, care până la un moment nu a reacționat, a avut o adevărată criză de nervi. Ei i-au dat lacrimile și nu mai știa cum să reacționeze în momentul în care prietenul ei s-a apropiat să își ia la revedere.
Nu e corect! Nu e corect! Nu! Nu, nu, nu! Nu trebuie să pleci! Nu pot! Nu pot!”, a strigat Andreea, îmbrățișându-l strâns pe Robert.
Au existat însă și persoane care s-au bucurat pentru faptul că Robert a părăsit Survivor România. El își dorea să mai rămână în competiție, dar publicul a ales să îl trimită acasă.
Îmi doream să rămân în concurs. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut, oamenilor de lângă mine cu care am conviețuit 4 luni, dumneavoastră… E uimitor ce am trăit, m-am dezvoltat pe toate planurile posibile. O să îmi fie dor de Survivor România.”, a spus Robert, după ce a aflat cum a votat publicul.
Robert Moscalu a mai spus că a învățat, la Survivor România, că nu toți oamenii sunt corecți și cinstiți, dar pleacă acasă mulțumit, pentru că i s-a împlinit încă un vis.
A fost un vis care s-a îndeplinit. După aceea, pe parcursul concursului, s-a dezvoltat acest vis, ca să zic așa. Nu îmi vine să cred că a putut să își pună amprenta atât de mult pe mine acest concurs, am zis că eu nu o să mă schimb. (…) Am văzut alte perspective, am văzut că acest corect al meu nu e și corectul altuia.”, a continuat el.
Fostul concurent de la Survivor s-a ales cu o sumă considerabilă după experiența din Dominicană. Robert a rezistat 17 săptămâni în concurs și a fost răsplătit cu câte 1.500 de euro pentru fiecare săptămână. Asta înseamnă că i-au intrat în conturi nu mai puțin de 25.500 de euro.
sursa aici