sâm. apr. 20th, 2024

Drumul lui Elon Musk spre glorie și bani a fost pavat cu smaralde, dezvăluie Errol Musk, tatăl miliardarului. Acesta spune că din banii obținuți de pe urma unei mine din Zambia a plătit mutarea fiului său în SUA, la studii.

Elon Musk a declarat recent că mina de smarald deținută de familia sa ar fi doar un zvon, asta după ce, printr-o postare anterioră, tot el spunea că aceasta ar fi existat cu siguranță, scrie Futurism.

Voi plăti un milion de Dogecoin pentru dovada existenței acestei mine!”, a scris Musk pe Twitter la începutul acestei luni. Asta după ce, în ianuarie, spunea: ”Chestia cu minele false de smarald este atât de enervantă!”.

Errol Musk, excentricul tată al lui Elon, a venit însă acum cu precizări surprinzătoare: mina chiar există. Și, dacă ne gândim bine, ar trebui să primească acel milion de Dogecoin de la fiul său.  

Când am citit asta, m-am întrebat: ”Pot să mă bag, pentru că pot dovedi că există?”, a spus Errol pentru The Sun, referindu-se la postarea cu milionul de Dogecoin a fiului său.

Elon știe că este adevărat. Toți copiii știu asta. Elon a văzut smaraldele la noi acasă. Știa că le vând”, a spus Errol Musk.

Mina de smarald este o parte deosebit de ciudată din istoria familiei Musk – nu din cauza existenței minei în sine, ci din cauza deciziei mai recente a lui Elon de a reveni brusc și complet asupra declarațiilor sale anterioare.

”Nimeni nu deținea nimic. Înțelegerea a fost încheiată printr-o strângere de mână”

Errol Musk pare acum intenționat să clarifice lucrurile, povestind tabloidului cum s-a întâlnit cu proprietarul italian al minei pe o pistă de aterizare din Zambia.

Italianul i-a spus atunci lui Errol că i-a plătit pe localnici din Zambia să sape după pietre prețioase, iar Musk senior a decis să intre și el în afacere.

Ceea ce spune Elon este că nu a existat nicio mină oficială. Era o formațiune de stâncă care ieșea din pământ, în mijlocul neantului„, a spus Errol, care a menționat că și-a păstrat implicarea clandestină în operațiune.

Nu a existat nicio companie minieră. Nu există acorduri sau situații financiare semnate„, a explicat el. „Nimeni nu deținea nimic. Înțelegerea a fost încheiată printr-o strângere de mână cu italianul, într-o perioadă în care Zambia era liberă pentru toți”.

Errol a ajuns până la a spune că banii obținuți din vânzarea smaraldului au plătit mutarea fiului său în SUA, unde Elon a urmat o bursă la Wharton Business School de la Universitatea din Pennsylvania.

”Preocuparea principală a lui Elon este să nu pară că a fost un băiat de bani gata”

Cu alte cuvinte, potrivit seniorului Musk, se pare că întreg drumul lui Elon către bogăție și faimă a fost pavat cu smaralde din Zambia.

În acel timpuri, am reușit să trimit banii pe care i-am câștigat din vânzările de smarald lui și fratelui lui Elon, Kimbal Musk, pentru cheltuielile de întreținere”, a mai spus Errol Musk.

De ce crede Errol că fiul său nu recunoaște că mina a fost reală?

Preocuparea principală a lui Elon este să nu pară că a fost un băiat de bani gata, căruia i-a dat totul pe tavă”, a afirmat Errol, care a adăugat că acea credință populară că fiul său s-a născut cu o linguriță de argint – sau, ei bine, de smarald – în gură ”nu este adevărată”.

Elon și-a asumat riscuri și a muncit enorm pentru a fi acolo unde se află astăzi. Smaraldele ne-au ajutat să trecem printr-o perioadă foarte dificilă în Africa de Sud, când oamenii fugeau din țară, inclusiv întreaga familie a mamei sale, iar oportunitățile de câștig au fost mult timp scăzute”, a continuat el. ”Asta e tot”.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *