De Paște, va trebui să ținem umbrelele aproape. Vremea se anunță capricioasă în perioada sărbătorilor, cu ploi și averse în cea mai mare parte a țării.
În acest an, Paștele va aduce o vreme mohorâtă și destul de răcoroasă. Chiar dacă vor mai fi și perioade cu soare, cerul se va menține mai mult noros, iar în unele regiuni sunt așteptate ploi însemnate cantitativ.
Totuși, în Noaptea de Înviere, vremea va fi frumoasă și liniștită aproape în toată țara, și doar cu totul izolat ar putea cădea câțiva stropi de ploaie.
Duminică, 16 aprilie
Duminica Paștelui va începe însă cu ploi în unele zone din Dobrogea, care în timpul zilei se vor extinde în toată jumătatea de est a României. Va ploua mai ales în nordul și estul Munteniei, Moldova și estul Transilvaniei, unde cantitățile de precipitații vor depăși, local, 15 – 20 l/mp.
Pe alocuri, îndeosebi în Muntenia, vor fi posibile și averse însoțite de descărcări electrice. Intervale cu ploaie vor fi și în celelalte regiuni, dar pe spații mai restrânse.
În schimb, în vestul țării și, local, în Oltenia, vremea va fi destul de agreabilă, iar temperaturile vor urca până la 18 – 21 de grade. În restul țării, maximele vor fi cuprinse, în general, între 13 și 17 grade.
Luni, 17 aprilie
Vremea va rămâne mohorâtă și în a doua zi de Paști, în special în nord-est, unde cerul va fi mai mult acoperit, iar temperaturile vor atinge doar 10 – 15 grade la prânz.
Și zonele din sudul țării, inclusiv Capitala, vor avea parte de nori, dar și de intervale cu ploaie slabă. De asemenea, aici vântul va sufla moderat, cu rafale de până la 40 – 50 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 15 grade în Dobrogea, precum și în nordul Munteniei și al Olteniei, în timp ce în partea de sud a acestor regiuni se vor înregistra între 16 și 18 de grade.
Ceva mai mult soare va fi în vestul și centrul țării, cel puțin în prima parte a zilei, pentru că după-amiaza se va înnora și, local, vor fi averse de ploaie.
Marți, 18 aprilie
Conform modelărilor actuale, ploile vor continua și marți, mai ales în sudul și sud-vestul țării, iar temperaturile vor scădea ușor în majoritatea regiunilor. La prânz, maximele vor atinge 12 – 18 grade.
Prognoza meteo 17 aprilie – 15 mai 2023
Administrația națională de meteorologie a emis și prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Prognoza meteo pentru săptămâna 17.04.2023 – 24.04.2023
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice și local în cele vestice și centrale, iar în nord-vestul extrem va fi deficitar.
Prognoza meteo pentru săptămâna 24.04.2023 – 01.05.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în sud-vestul țării, dar și ușor excedentare în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Prognoza meteo pentru săptămâna 01.05.2023 – 08.05.2023
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi excedentar în sud-vestul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo pentru săptămâna 08.05.2023 – 15.05.2023
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
sursa aici