sâm. iun. 15th, 2024

Sunt ample căutări, joi dimineața, în pădurea Dumbrava de lângă Sibiu. Peste 350 de oameni o caută pe Angelika, o studentă dată dispărută pe 15 februarie 2023. Zilele trecute, pe baza semnalului GSM, a fost găsit telefonul mobil al tinerei, dar și portofelul cu acte și cheile de la cămin, împrăștiate prin pădurea de la marginea orașului. Până acum, polițiștii n-au găsit vreo urmă care să indice că ar fi fost victima unui act de violență, iar apropiații fetei spun că nu și-ar fi făcut rău singură, scrie Turnul Sfatului.

Dispariția tinerei de 25 de ani a fost semnalată la 112 chiar de fratele ei. „Polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, de aproximativ zece zile, sora sa, Maurer Angelika Claudia, în vârstă de 25 de ani, ar fi plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, jud. Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai putea fi contactată”, transmiteau acum două săptămâni reprezentanții IPJ Sibiu pentru sursa citată. Șeful IPJ Sibiu, Tiberiu Ivancea, declara miercuri, într-o conferință de presă, că nu există suspiciune de răpire.

„Sunt angrenate foarte multe forțe (…) Am solicitat și sprijin de la Inspectoratul General pentru aviație, avem și voluntari cu drone. Este un areal foarte mare și foarte accidentat terenul pe anumite zone, trebuie periat cât mai mult și probabil la un moment o vom și găsi. În zona respectivă a fost găsit buletinul ei, a fost găsit un telefon. Nu luăm în calcul posibilitatea de răpire. Luăm în calcul posibilitatea de a nu o mai găsi în viață”, a spus Tiberiu Ivancea, șeful IPJ Sibiu, pentru presa locală. 350 de polițiști, jandarmi, salvamontiști, câini de urmă și voluntari participă joi la căutările din pădurea de lângă oraș. Operațiunea e sprijinită și din aer, de un elicopter care survolează zona. „Angelika Claudia are o înălțime de 165 de cm, aproximativ 75 de kg, ochi verzi și păr șaten deschis, de lungime medie. Nu se cunosc articolele de vestimentație pe care tânăra le-ar fi purtat în momentul plecării și nici eventuale semne particulare. Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112”, transmit reprezentanții Poliției Române.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *