mar. iul. 23rd, 2024

FIFA și International Football Association Board (IFAB) vor să dea o nou față fotbalului. Formatul clasic, cu două reprize de câte 90 de minute, ar putea deveni istorie.

Săptămâna viitoare va avea loc un congres IFAB, la Londra, iar președintele FIFA, Gianni Infantino, va propune modificări majore. De exemplu, meciurile de fotbal s-ar putea desfășura pe viitor după modelul partidelor de baschet.

Timpul de joc va fi măsurat de un cronometru care se va opri atunci când există o întrerupere. În acest fel, timpul se va scurge numai atunci când mingea se află în joc.

FIFA schimbă regulile fotbalului

De exemplu, dacă un jucător va solicita îngrijiri medicale pe gazon, cronometrul va fi oprit. Și nu se vor acorda minute suplimentare la final, așa cum se întâmplă acum. Prin această propunere FIFA vrea să elimine tragerile de timp. Din această cauză, Marca scrie că meciurile de fotbal s-ar putea disputa în două reprize a câte 30 de minute fără oprire. În loc de două reprize de câte 45 de minute, unde jucătorii își permit să tragă de timp.

Conform zvonurilor, această nouă metodă în ceea ce privește măsurarea timpului ar putea fi adoptată din 2024. Până atunci, FIFA vrea să introducă noi modificări încă din această vară. De exemplu, meciurile ar putea fi prelungite și dacă jucătorii se bucură excesiv după marcarea unui gol. În acest moment, celebrarea golurilor nu este luată în calcul atunci când arbitrul dictează minutele suplimentare.

Conform CIES Football Observatory, în Liga 1 din România se joacă fotbal în doar 53% din perioada unui meci. În restul timpului există întreruperi și trageri de timp. Nici restul competițiilor nu stau mai bine. În UEFA Champions League, timpul efectiv de joc reprezintă 60% din perioada meciurilor.

Au fost propuse și alte modificări

IFAB ar fi gata să adopte și alte schimbări în privința “sportului rege”:

  • Se va acorda ofsaid numai atunci când există un spațiu între penultimul apărător și adversarul său. Dacă o parte a corpului de la fotbalistul aflat în atac se suprapune cu o altă parte a corpului de la fundașul advers, nu va mai poziție de ofsaid. Se va acorda credit atacului. Mâinile nu vor fi luate în considerare.
  • Portarii nu vor mai avea voie să-i distragă pe adversarii care execută lovituri de la 11 metri
  • Un jucător care va părăsi terenul fără aprobarea arbitrului va fi considerat ca fiind poziționat pe linia de fund. Astfel va putea anula toate pozițiile de ofsaid.

IFAB este forul care poate modifica Legile Jocului, regulamentul conform căruia sunt organizate meciurile de fotbal.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *