lun. sept. 25th, 2023

Un cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit joi estul Tadjikistanului, aproape de granița cu China. După câteva minute a urmat o replică cu magnitudinea de 5.

Un cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit joi estul Tadjikistanului, aproape de granița cu China. După câteva minute a urmat o replică cu magnitudinea de 5. Seismul a avut loc în jurul orei locale 05:37 (00:37 GMT), la o adâncime de aproximativ 20,5 kilometri, conform unui anunţ făcut de Institutul seismologic american (USGS). Se pare că epicentrul seismului a fost în Gorno-Badakhshan, o regiune semi-autonomă din estul Tadjikistanului care se învecinează cu Afganistan şi China.

USGS a estimat că „puţini locuitori” vor fi expuşi la alunecări de teren în urma cutremurului. Regiunea slab populată unde s-a produs cutremurul este înconjurat de impozanţii munţi Pamir.

O replică cu magnitudinea de 5,0 a zguduit zona la aproximativ 20 de minute după cutremurul iniţial. Seismul a fost resimțit puternic în unele zone din vestul Chinei – Xinjiang, inclusiv Kashgar și Artux, potrivit CCTV. Alimentarea cu energie nu a fost afectată în Kashgar, a informat presa de stat Xinhua. Departamentul de căi ferate Xinjiang a suspendat trenurile de pasageri care circulau pe ruta Aksu către Kashgar a căii ferate de sud din Xinjiang, a transmis presa de stat. Autoritățile locale verifică podurile, tunelurile și echipamentele de semnalizare.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *