mar. iul. 23rd, 2024

La împlinirea unui an de la invadarea Ucrainei de către armata rusă, președintele Rusiei Vladimir Putin face declarații în Parlamentul țării sale. Pe de altă parte, președintele american Joe Biden se află în Polonia și este așteptat să susțină, la rândul său, o conferință în care să vorbească despre dezechilibrul politic pe care l-a provocat Vladimir Putin odată cu declanșarea războiului împotriva Ucrainei.

Vladimir Putin susține că Ucraina este responsabilă pentru declanșarea războiului

Vladimir Putin a susținut un discurs previzibil în Parlamentul Rusiei, deși nu au lipsit afirmațiile controversate. Conform lui Vladimir Putin, Ucraina se face responsabilă pentru declanșarea războiului care durează de un an de zile, iar Occidentul este ar fi în stare să se folosească de teroriști, naziști, „chiar și de diavolul însuși” pentru a lupta împotriva Rusiei. În plus, Putin a condamnat Statele Unite ale Americii și alte țări care au oferit sprijin de ordin financiar Ucrainei.

Mai mult decât atât, Vladimir Putin a subliniat că principalul obiectiv al Rusiei este reprezentat de apărarea copiilor și a generațiilor tinere de influențele nefaste” ale Occidentului. A continuat prin a sublinia că, din punctul său de vedere, căsătoria reprezintă strict o uniune între un bărbat și o femeie și a condamnat comunitatea LGBTQ, precum și pe adepții acesteia.

Putin, discurs anti-LGBTQ

„Familia înseamnă o uniune între un bărbat și o femeie. Așa spun textele sacre ale tuturor religiilor de pe Pământ. Dar Occidentul se îndoiește de aceste texte sacre. Trebuie să ne protejăm copiii de degradare și degenerare – și o vom face”, a declarat Vladimir Putin.

Putin a afirmat că Rusia a încercat să rezolve conflictul din regiunea Donbas prin mijloace pașnice. El spune că angajamentul Occidentului față de pace s-a dovedit a fi o fraudă și o minciună crudă și susține că Kievul a încercat să adune arme biologice și nucleare pentru a le folosi ulterior.

„Făceam tot posibilul pentru a rezolva această problemă pe cale pașnică, negociind o ieșire pașnică din acest conflict dificil, dar în spatele nostru se pregătea un scenariu foarte diferit. Ei [Occidentul] se jucau doar de-a timpul, închizând ochii la asasinate politice, la maltratarea credincioșilor”, a subliniat Vladimir Putin.

sursa aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *