Şedinţă de urgenţă după ce Ucraina a recunoscut oficial că adâncimea canalului Bâstroe a fost crescută de la 3,9 la 6,5 metri.
Autorităţile române decid ce măsuri iau după anunțul ministerul Infrastructurii de la Kiev. Mesajul contrazice poziția Ambasadei Ucrainei la București care susținuse că lucrările sunt destinate doar pentru întreținerea căii navigabile.
”Ministerul de Externe s-a coordonat cu Ministerul Mediului și cu Ministerul Transporturilor, a inițiat notele verbale către Ambasada Ucrainei la București, a fost primit un răspuns în care se specifică faptul că au fost executate lucrări de întreținere, și astăzi, la Ministerul de Externe, va fi prezent ambasadorul Ucrainei, căruia i se va solicita ca în perioada următoare autoritățile române să primească aprobare pentru verificarea lucrărilor.
Este vorba despre efectuarea unor lucrări care au impact asupra Deltei Dunării. În acest moment, dar dați-ne voie să verificăm și să confirmăm aceste date, niciuna dintre instituțiile despre care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date. Până când nu ajungem pe canal, să putem să verificăm și să executăm măsurătorile de adâncime. De aceea Domnul Ambasador va fi astăzi la Ministerul de Externe și discuția va fi pentru obținerea aprobării ca mijloacele noastre tehnice să meargă pe canal.
Întreținerea este pentru 3,5 m. Ce depășește această adâncime, înseamnă adâncirea canalului”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, Ministrul Transporturilor a convocat în această dimineață toate structurile de la nivelul instituției pe tema navigației pe canalul Chilia- Bâstroe. Este o întâlnire la nivel tehnic, sunt coroborate toate informațiile pentru a le pune la dispoziție celorlalte ministere care au atribuții în gestionarea situației (Ministerul Mediului, MAE, MAI). Vor participa și reprezentanții ANR, AFDJ, APDM.
Ministerul Infrastructurii de la Kiev a anunțat într-o postare pe Twitter, că adâncimea de navigare a Canalului Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri. Mesajul contrazice însă poziția Ambasadei Ucrainei la București care susținuse că lucrările sunt destinate doar pentru întreținerea căii navigabile.Între timp, România a trimis Comisiei Europene o scrisoare de protest la adresa Ucrainei.
sursa aici